Contextul conferinței

Conferințele Naționale de Construcții Metalice au debutat în 1973 la Timișoara la inițiativa academicianului Dan Mateescu, devenind de-a lungul timpului o prestigioasă tradiție universitară cu un caracter de înalt profesionalism în România.
Beneficiind de participarea semnificativă a unor invitați de renume din străinătate, aceste conferințe au constituit un prilej de întâlnire a specialiștilor din domeniul construcțiilor metalice (universitari, cercetători, proiectanți și executanți din industria de profil), jucând astfel un rol important în transmiterea ideilor novatoare, a performanțelor științifice și tehnice, constituind în același timp oportunități pentru schimburi de idei și dezbateri fructuoase. S-a realizat astfel racordarea la noile schimbări legislative tehnice precum și la tematicile de cercetare-proiectare europene, iar aceste reuniuni s-au bucurat de succes și recunoaștere mereu în creștere.
Începând cu cea de-a XIII-a ediție organizată la București în 2013, conferința a fost organizată succesiv de către universitățile tehnice de profil din principalele centre universitare din țara noastră (București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara). Ediția anterioară s-a desfășurat la Timișoara în 2019, fiind organizată de către Universitatea Politehnica Timișoara.
A XVII-a ediție a Conferinței Naționale de Construcții Metalice (CNCM17 – 2021) va avea loc la București, în perioada 28-29 octombrie 2021, fiind organizată de către Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB).

 

en_GBEnglish (UK)